Electroterapie – Curenti CIF & Terapie TENS in Fizioterapie

KINOMED – clinica de fizioterapie în București cu abordare modernă și eficientă

Electroterapia a fost utilizată încă dinainte de era noastră, ca metodă primitivă de tratament, atunci când egiptenii au descoperit că peștele Torpilă, prin descărcările sale electrice, putea ameliora durerea. În secolul XIX, au fost puse bazele solide ale electroterapiei, creându-se dispozitive menite să îmbunătățească condiția pacienților cu afecțiuni neurologice și musculare. În prezent, electroterapia este utilizată în tratarea unor game largi de afecțiuni, prin intermediul unor dispozitive medicale moderne și performante, care permit ajustarea precisă a parametrilor și realizarea procedurilor terapeutice în condiții de siguranță.

Ce este electroterapia?

Electroterapia, componentă a fizioterapiei – care cuprinde și alte modalități de tratament precum: fototerapia, termoterapia, magnetoterapia, undele oscilatorii electromagnetice, masajul – este o metodă de tratament recuperatorie care, prin intermediul echipamentelor medicale, utilizează în scop terapeutic curentul electric.

Aceasta este o metodă de tratament non-invazivă, nedureroasă, cu riscuri reduse, având multiple roluri, printre care reducerea durerii, a inflamației, a îmbunătățirii mobilității, dar și a accelerării procesului de vindecare.

În ceea ce privește frecvențele curenților utilizați în electroterapie, aceștia se împart în următoarele categorii:

  • Curent continuu (frecvență 0) – curentul galvanic;
  • Curenți de joasă frecvență (curenți diadinamici, curentul exponențial, stimularea nervoasă electrică transcutantă – TENS, curent TRABERT, curent faradic, curent neofaradic, etc);
  • Curenți de medie frecvență (curenți interferențiali);
  • Curenți de înaltă frecvență (unde scurte, microunde, Diapulse, Care Therapy)

Cele mai utilizate proceduri folosite in electroterapie

Pentru o înțelegere mai clară a ceea ce implică electroterapia, am prezentat mai jos cele mai frecvent utilizate proceduri:

Terapia interferențială (CIF) implică utilizarea simultană a două tipuri de curenți electrici, care produc efecte terapeutice în profunzime. Este una dintre cele mai frecvent recomandate proceduri de electroterapie datorită diversității efectelor sale (miorelaxare, stimulare a musculaturii, reducere a durerii, vasculotrofic, antiedematos), dar și pentru gama largă de afecțiuni care pot beneficia de acest tip de curent electric, inclusiv cele urinare.

În funcție de frecvență, TENS poate activa mecanisme diferite: blocarea semnalelor de durere, cu efect analgezic imediat sau poate stimula eliberarea de endorfine (analgezice naturale produse de organism), cu efect antialgic de lungă durată.

Care Therapy – o metodă terapeutică revoluționară, de ultimă generație care impresionează prin efectul său de biostimulare, regenerant, având rezultate impresionante în diferite stadii ale afecțiunilor neurologice, musculo-scheletale și traumatismelor, într-un timp foarte scurt.

Curentul galvanic (CG) este un curent electric unidirecțional (direct), care produce reacții electrochimice, cu efecte asupra țesuturilor superficiale și musculare, simulând nervii, musculatura și implicit generând contracția acestora, dovedindu-și eficiența în afecțiunile acute, prin stimularea regenerării țesuturilor, reducerea inflamației și a durerii.

Ionogalvanizarea (IG) –  se referă la utilizarea de curentului galvanic împreună cu anumite substanțe farmacologice pentru a crea efecte de tip antialgic, miorelaxant sau antiedematos.

Curenții diadinamici combină mai multe tipuri de curenți, în diverse modulații pentru a produce efectele terapeutice dorite în profunzime. În funcție de parametrii setați, aceștia pot avea rol în reducerea durerii, stimularea mușchilor, îmbunătățirea circulației sau reducerea inflamației.

Simptome care indică nevoia de electroterapie

  • Dureri: Dureri musculare, articulare, neuropate, fie de tip acut, fie cronice
  • Slăbiciune musculară: Oboseală musculară rapidă, scăderea forței musculare, hipotrofie sau atrofie musculară
  • Rigiditate articulară și limitarea amplitudinii de mișcare: Dificultate la efectuarea activităților zilnice, scăderea flexibilității
  • Inflamație și umflături (tumefieri): edem (acumulare de lichid), roșeață locală, căldură locală, durere locală, dificultăți în utilizarea corectă a segmentului afectat
  • Tulburări neurologice: Amorțeală și furnicături, scăderea sensibilității, scăderea forței musculare, tonus muscular scăzut, spasticitate, tulburări ale sfincterelor, precum incontinență urinară sau retenție urinară.

Stimularea cu frecvențe înalte

Curenții electrici de înaltă frecvență sunt de obicei cei cu o frecvență mai mare de 10 kHz (10.000 Hz), care pot pătrunde adânc în țesuturi, reducând durerea și determinând relaxare musculară, aceștia nefiind resimțiți de pacienți.

Stimularea cu frecvențe medii

Curenții electrici de medie frecvență sunt cei cu o frecvență între 1 kHz și 10 kHz. Aceștia sunt folosiți pentru a obține atât superficial, cât și în profunzime efecte analgezice, de îmbunătățire a circulației și de relaxare musculară.

Stimularea cu frecvențe joase

Curenții electrici de joasă frecvență sunt cei cu o frecvență de până la 1 kHz. Aceștia sunt utilizați pentru stimularea superficială și pentru obținerea unui răspuns direct în țesuturi la suprafața, reducând durerea și deminând contractura musculaturii deficitare și stimulare nervoasă.

Programări

În condițiile în care sunteți în căutarea unei clinici de recuperare medicală,  puteți consulta aici lista completa de prețuri. Vă reamintim că recuperarea presupune un mix de terapii, personalizat în funcție de o anamneza detaliată, efectuată de către un medic de specialitate. În concluzie, pentru un plan complet, personalizat și sigur de tratament de recuparare, vă încurajăm să faceți aici o programare pentru o consultație.

Cum funcționează electroterapia?

Cel mai bun conductor de electricitate din corpul uman este nervul, urmat de mușchi și sânge. Nervii senzitivi transmit către sistemul nervos central (creier și măduva spinării), informații din mediul extern, precum durerea, temperatura, contactul cu un alt obiect, etc. Nervii motori  transmit semnale de la creier și măduva spinării către mușchi, determinându-i să se contracte și să realizeze mișcare. Electroterapia se bazează pe efectele biologice ale curentului electric asupra corpului, utilizând în principal curenți care acționează asupra nervilor pentru a reduce durerea sau și asupra mușchilor pentru a stimula sau relaxa musculatura, în funcție de obiectivul terapeutic. De asemenea, acești curenți contribuie la îmbunătățirea circulației sanguine.

Curenții electrici utilizați în electroterapie au intensitate și frecvență sigure pentru organism și sunt aplicați prin electrozi plasați la nivelul pielii, în zone specifice indicate de medic. Electrozii sunt conectați la un aparat medical care permite ajustarea parametrilor conform recomandărilor medicului.

Afecțiuni pe care le tratează electroterapia

Electroterapia este o metodă versatilă, care poate fi utilizată pentru tratarea unei mari varietăți de afecțiuni, inclusiv durere, inflamații, probleme musculare și articulare, tulburări neurologice și alte afecțiuni cronice.

  • Afecțiuni musculo-scheletice:
    • de tip inflamator: Poliartrita Reumatoidă, Spondilita anchilozantă, Periartrită scapulo-humerală, bursitele, tenosinovitele;
    • de tip degenerativ: gonartroză, coxartroză, spondilodiscartroză;
    • leziunile sportive – sechele post: contuzii, fracturi, luxații, entorse, tendinite, entezite, epicondilită, epitrohleită;
    • tulburări de postură de tip scolioză –  prin ameliorarea contracturilor musculare asociate;
    • Altele: fibromialgia, sindromul miofascial, status post intervenții chirurgicale, boala Dupuytren, sindromul de tunel carpian, fasceita plantară – “pinteni calcaneeni”.
  • Afecțiuni neurologice: hernia de disc, algoneurodistrofia, pareze de diferite cauze, nevralgii (Arnold), radiculopatii, neuropatii.
  • Afecțiuni urinare de tip: vezică neurogenă
 
 

Cum decurge o sesiune de electroterapie

Considerați că procedurile de electroterapie sunt soluția disconfortului dumneavoastră? Iată care sunt pașii de urmat:

Evaluare inițială

Primul pas constă în consultația cu un medic de Medicină Fizică și Reabilitare/Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie. În urma unei anamneze, care include întrebări despre motivul vizitei, afecțiunile anterioare și tratamentele urmate, precum și a unei examinări clinice axate pe zona afectată, medicul va stabili un diagnostic și va întocmi un plan de tratament. Acest plan poate include diverse proceduri de electroterapie, un program de kinetoterapie sau/și tratament medicamentos. Medicul va decide tipul de procedură electroterapică, parametrii utilizați, locul de aplicare, durata și frecvența ședințelor recomandate.

Alegerea tipului de electroterapie

Medicul de Medicină Fizică și de Reabilitare/ Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie stabilește tipul de procedură care este benefică nevoilor dumneavoastră. În urma consultației medicale acesta va identifica patologia ce definește simptomele dumneavoastră, gradul de severitate si stadiul acesteia, posibilele contraindicații și va realiza un plan de tratament pentru a va ameliora simptomatologia.

Planul de electroterapie va include un anumit număr de proceduri care pot fi realizate zilnic sau la intervale stabilite, în funcție de patologie. Numărul de ședințe necesare variază în funcție de complexitatea afecțiunii, tipul procedurii și răspunsul individual la tratament.

Aplicarea electrozilor și durata ședinței 

Procedurile vor fi realizate de către fizioterapeut, care vă va explica, înainte de sesiunea de proceduri, ce implică și cum se va desfășura aceasta. Se recomandă purtarea unor haine confortabile, care pot fi ușor îndepărtate de la nivelul segmentului/segmentelor unde va fi aplicată procedura. Fizioterapeutul va aplica electrozii (conectați la un dispozitiv care generează curentul electric) la nivelul zonei recomandate de medic și va ajusta parametrii indicați de acesta. Pe parcursul ședinței de electroterapie veți putea simți o ușoară senzație de vibrație, furnicătură sau contracție musculară. Dacă simțiți disconfort sau întâmpinați orice alt efect neplăcut, nu ezitați să îi comunicați fizioterapeutului.

În funcție de tipul și numărul procedurilor incluse în planul de recuperare, durata unei ședințe poate varia între 5-10 minute și 50-60 de minute. Este important de menționat că durata unei ședințe de electroterapie sau numărul de proceduri nu are o legătură directă cu eficiența acestora.

Recomandări post-tratament  

Se recomandă evitarea temperaturilor extreme sau aplicare unor produse ce ar putea cauza leziuni în contact cu pielea. Pentru obținerea rezultatelor dorite, este esențială respectarea numărului de ședințe de electroterapie recomandate de medicul dumneavoastră

Echipa de medici in recuperare medicala KINOMED

În cadrul KINOMED, clinica specializată în Recuperare medicală, Ortopedie și Neurologie, poti accesa o echipă de medici dedicați și cu experiență vastă în domeniul recuperării medicale, ortopediei și neurologiei.

Contactează-ne pentru o programare

Primul pas pentru o recuperare rapidă și eficientă este să ne contactezi. Rămânem alaturi de pacienții noștri pâna la recuperare completă a funcționalității și a calității vieții.

Cât costă o sesiune de electroterapie

Deși prețurile pot varia în funcție de procedurile de electroterapie necesare, raportul calitate-preț rămâne constant, fiind susținut de rezultatele remarcabile obținute prin respectarea planului de tratament personalizat.

Electroterapie – Preț

Pentru informații suplimentare despre procedurile de fizioterapie disponibile, nu ezitați să ne contactați.

PROCEDURAPREȚ O ȘEDINȚĂABONAMENT 10 ȘEDINȚE
Procedura electroterapie70 RON550 RON
Procedura electroterapie CIF70 RON550 RON
Procedura electroterapie TENS70 RON550 RON
Procedura ionogalvanizare IG95 RON800 RON
Care Therapy225 RON1800 RON
 

Ce nu am voie să fac după electroterapie

Electroterapia este una dintre metodele de tratament cel mai frecvent preferate de pacienți, datorită absenței restricțiilor semnificative. Medicul dumneavoastră vă poate recomanda să respectați anumite precauții, precum evitarea expunerii la temperaturi extreme, în special la frig, sau să nu aplicați anumite soluții pe zona tratată a pielii.

La ce să mă aștept după electroterapie

Rezultatele obținute în urma ședințelor de electroterapie pot varia în funcție de tipul de afecțiune, severitatea și stadiul acesteia, precum și de tipul procedurii utilizate sau de asocierea cu alte terapii. În general, efectele se manifestă în câteva zile, iar beneficiile pot persista pe o perioadă de săptămâni sau chiar luni.

Posibile reacții adverse pentru electroterapie

Electroterapia este o metodă terapeutică nedureroasă, cu reacții adverse aproape inexistente. În cazuri extrem de rare, datorită ajustării aparatului în funcție de patologia și conformația pacientului, acesta poate resimți o senzație de arsură sau poate dezvolta o iritație a pielii, manifestată prin roșeață și usturime. În astfel de situații, este important să informați imediat fizioterapeutul.

Ce fac dacă mă simt rău după electroterapie

Dacă simțiți disconfort sau durere după o sesiune de fizioterapie, primul pas este să contactați fizioterapeutul sau medicul care v-a recomandat tratamentul. Aceștia vor analiza simptomele și vor stabili dacă sunt legate de procedura efectuată, luând decizia de a ajusta sau întrerupe tratamentul, dacă este necesar. Este important să nu întrerupeți tratamentul fără ca acest lucru să fie recomandat de medic și să îl informați despre orice detalii din istoricul dumneavoastră medical care ar putea influența terapia. Simptomele rare, cum ar fi durerile sau disconfortul, pot apărea din mai multe cauze, inclusiv din cauza unor afecțiuni pre-existente, nemenționate, a intoleranței la anumite proceduri sau nerespectarea recomandărilor medicului sau ale fizioterapeutului.

Ce spun pacienții noștri despre recuperare medicală în clinica KINOMED

La KINOMED, feedback-ul pozitiv din partea pacienților este cea mai valoroasă confirmare a eforturilor noastre. Mesajele de mulțumire pe care le primim reflectă angajamentul echipei noastre de a oferi îngrijire medicală personalizată, bazată pe experiența specialiștilor și pe utilizarea tehnologiei moderne.

Fiecare pacient beneficiază de un plan de tratament adaptat nevoilor sale specifice, cu resursele necesare pentru o recuperare rapidă și eficientă. Credem în construirea unei comunități de pacienți care își redobândesc sănătatea și calitatea vieții, pas cu pas, alături de noi.

Radu Butu profile picture
Radu Butu
acum 2 luni
Nu sunt genul de persoană care lasă recenzii, dar de această dată chiar am simțit că merită. Am venit la KinoMed cu dureri de spate care mă supărau de ceva vreme și am fost surprins de cât de bine a fost organizat tot procesul, de la consultație până la recuperare. Am lucrat cu Alex, un terapeut foarte atent și implicat, iar rezultatele au apărut mai repede decât mă așteptam. Un plus și pentru recepție, unde Ana și Alexandra au fost mereu amabile și foarte prompte. Cu siguranță voi reveni dacă voi mai avea nevoie.
Radu Otto profile picture
Radu Otto
acum 2 luni
Practic fotbal de câțiva ani, iar din cauza durerilor de la nivelul gambelor am fost nevoit să reduc mult intensitatea antrenamentelor. Am ajuns la KinoMed în urma recomandărilor și mă bucur că am ales această clinică.

Am fost consultat de doamna doctor Nicolae, care mi-a explicat foarte clar cauza problemei și mi-a recomandat un plan de recuperare. Am lucrat cu Victor și Mariana, doi terapeuți foarte bine pregătiți și implicați, iar după doar câteva ședințe durerile s-au redus considerabil. Acum am început să revin treptat la antrenamente și diferența se simte.

Un plus și pentru recepție, în special Ana și Alexandra, care au fost mereu amabile și foarte bine organizate.

Recomand cu încredere Clinica KinoMed tuturor celor care au nevoie de recuperare medicală. Se vede că aici lucrează o echipă profesionistă, care pune pacientul pe primul loc.
Tudor Ionescu profile picture
Tudor Ionescu
acum 2 luni
Am avut o experiență foarte plăcută la Clinica Kino Med și o recomand cu încredere. Terapeuții sunt foarte bine pregătiți, profesioniști și implicați în tot procesul de recuperare.

Am lucrat în mare parte cu Alex și cu Mirela, iar totul a decurs foarte bine. Au explicat fiecare exercițiu, au fost atenți la nevoile mele și au adaptat programul în funcție de evoluția mea, astfel încât m-am simțit în siguranță și am observat progrese.

Mi-a plăcut foarte mult și experiența de la recepție, în special Alexandra, care a fost mereu amabilă, organizată și foarte promptă în tot ce a ținut de programări și comunicare.

Per total, sunt foarte mulțumit de experiență și chiar mă gândesc să continui cu ședințe de KinetoFitness aici, atât pentru întreținere, cât și pentru prevenirea afecțiunilor coloanei vertebrale. O echipă profesionistă și un loc în care revii cu încredere!
Sasha profile picture
Sasha
acum 3 luni
Am ajuns la KinoMed din cauza unor dureri lombare care îmi afectau atât activitatea de zi cu zi, cât și somnul. Încă de la prima consultație am simțit că sunt pe mâini bune.
Pe parcursul recuperării am lucrat cu mai mulți terapeuți, în funcție de etapa în care mă aflam: Andrei, Mirela, Alex, Constantin, Mariana și Victor. Fiecare a avut o abordare profesionistă, a comunicat excelent și a contribuit la progresul meu.
Un mare plus îl reprezintă și echipa de la recepție. Alexandra și Ana au fost de fiecare dată foarte amabile, organizate și prompte, iar programările au decurs fără probleme.
Întreaga clinică este impecabil întreținută, iar curățenia este exemplară. 👏

Rezultatele tratamentului au fost peste așteptările mele, iar durerile s-au redus semnificativ. Este una dintre puținele clinici unde simți cu adevărat că întregul colectiv lucrează împreună pentru binele pacientului.
Ioana Mitroi profile picture
Ioana Mitroi
acum 3 luni
Am avut si am in continuare o experienta placuta la Kinomed. Am avut/am o inflamatie la tendon si terapeutul meu cu care lucrez Andrei este foarte profesional si cald, mi-a explicat din ce cauza s-a intamplat, cum ma pot recupera si dupa ce terminam tratamentul cum pot continua acasa exercitiile. Foarte curat si aparatura moderna. Tot staful foarte politicos de altfel. Recomand!
Mihai Merinde profile picture
Mihai Merinde
acum 3 luni
Am ajuns la Kinomed din cauza unor dureri foarte mari de spate, care ajunseseră să îmi afecteze activitățile zilnice. În urma evaluării, dna. dr. Niculae și-a dat seama foarte repede de unde vine problema și mi-a explicat clar ce trebuie făcut mai departe, iar ulterior am început un plan de tratament format din mai multe ședințe de recuperare.

Am făcut ședințe de fizioterapie și terapie manuală cu Victor și Andrei și pot spune sincer că în aproximativ două săptămâni durerea mi-a fost luată efectiv ca cu mâna. Se vede clar că terapeuții sunt foarte bine pregătiți și că își dau interesul real pentru fiecare pacient.

Pe lângă partea medicală, am apreciat foarte mult organizarea clinicii, curățenia și profesionalismul întregii echipe. Raportul calitate-preț mi se pare unul foarte bun pentru ceea ce oferă clinica, iar serviciile sunt peste așteptări.
Spor! Țineți-o tot așa!
Gtc 24 profile picture
Gtc 24
acum 3 luni
Am avut o experiență foarte bună la Kinomed, unde am urmat un program de recuperare pentru o hernie de disc lombară. Încă de la primul apel nu știu exact cu cine am vorbit, însă am fost întâmpinată de o voce caldă, care a avut răbdare să răspundă tuturor întrebărilor mele și care mi-a oferit încredere încă din primul moment.
De-a lungul terapiei, atât Ana cât și Alexandra (fetele din receptie) au fost foarte atente la nevoile mele. Am asistat și la câteva situații în recepție și am observat că au aceeași atitudine promptă, calmă și atentă cu toți pacienții clinicii, ceea ce arată că acesta este pur și simplu felul lor de a fi.
Când vine vorba despre terapeuți, se vede clar că sunt foarte bine pregătiți și profesioniști. Sunt o persoană destul de sceptică, așa că recunosc că am pus multe întrebări la început, însă modul în care mi-au explicat totul și pregătirea lor m-au făcut să capăt încredere în planul de tratament și să îl duc până la capăt.

Astăzi mă simt foarte bine în urma terapiei, simptomele sunt inexistente, iar tocmai din acest motiv am ales să continui ședințele pentru întreținere și prevenție. Sunt de-a dreptul mulțumită de întreaga experiență.
Nota 10, Kinomed!
Cristina Kristov profile picture
Cristina Kristov
acum 4 luni
Am venit la Kinomed cu fiica mea de 17 ani pentru probleme posturale si am plecat cu o cu totul altă încredere față de cum poate arăta un consult medical serios si un plan de recuperare personalizat, nu sablon. De la receptie pana la medic, totul a functionat organizat si fara timp pierdut. Intregul plan de recuperare se construieste pe baza unui consult medical si investigatiilor necesare. Dotarea clinicii este de ultima generatie, iar terapeutii profesionisti, dar si foarte implicati si simpatici.
Georgiana Udrea profile picture
Georgiana Udrea
acum 4 luni
Am avut o experiență foarte bună la Kinemed. Încă de la primul apel, Alexandra și Ana de la recepție au fost foarte prompte, amabile și implicate, iar asta mi-a dat încredere că sunt pe mâini bune. În cadrul terapiei am lucrat în principal cu Mirela, Mariana și Andrei, niște terapeuți foarte bine pregătiți și atenți. Totul a decurs excelent și recomand clinica cu drag.
Ge B profile picture
Ge B
acum 4 luni
Am parcurs 2 săptămâni de kineto și fizio (afecțiuni la ambii genunchi).
Pe scurt:
- zâmbete și amabilitate de la intrare (două doamne încântătoare la recepție)
- atitudine și profesionalism (echipa de kinetoterapeuți)
- curățenie (un mediu care este îngrijit cu atenție)

Mulțumesc KINO MED!
Dana Niculescu profile picture
Dana Niculescu
acum 4 luni
Am frecventat aceasta clinica pentru recuperare umar si probleme la coloana vertebrala. Experienta mea a fost una foarte buna, motiv pentru care, dupa finalizarea pachetului initial de fizio si kineto, am decis sa continui cu un alt pachet de intretinere.
Personalul este tanar, foarte bine pregatit, implicat in procesul de tratare si recuperare. Toata lumea este amabila si gata oricand sa ajute si sa raspunda la orice intrebare, incepand de la receptie (Ana), la terapeuti (Mirela, Andrei, Victor, Sorin – ordinea este aleatorie, am lucrat foarte bine cu toti), si pana la dna dr. Haisan.
Mi-a placut ca am lucrat cu toti terapeutii din clinica si consider acest lucru un plus: fiecare are stilul propriu, iar pacientul are intotdeauna de castigat din experienta fiecaruia.
Salile de terapie, echipamentele si accesoriile necesare pentru terapii sunt foarte curate si ingrijite (nu am pretentia ca ma pricep, dar par si moderne). In zona de kineto se lucreaza cu un numar mic de pacienti si se acorda fiecaruia atentia necesara, precum si proceduri personalizate nevoilor fiecarui pacient.
Pentru mine a fost o experienta foarte placuta si a dat rezultate imediat dupa primele zile de terapie. Recomand.
Denisa Corbea profile picture
Denisa Corbea
acum 4 luni
Hello! Am ajuns la aceasta clinica printr-o prietena buna care mi-a recomandat-o punand accentul pe profesionalismul si entuziasmul Mirelei si al lui Sorin.
Ii sunt deosebit de recunoscatoare lui Sorin, un profesionist, care a demonstrat nu doar competenat și implicare in procesul de recuperare, ci si o atenție autentica fata de pacientii sai.
Este genul de om care reusese sa transforme recuperarea dintr-un efort supraomenesc intr-o activitate la care vii cu placere.
As dori sa o mentionez si pe Alexandra de la receptie care mereu ne astepta cu zambetul pe buze!
Recomand cu toată increderea aceasta clinica si, in special, colaborarea cu Sorin si Mirela tuturor celor care cauta servicii de kinetoterapie de inalta calitate, intr-un mediu profesionist și primitor !
Irina Cristescu profile picture
Irina Cristescu
acum 6 luni
Am ajuns la aceasta clinica din cauza unor dureri persistente de ceafa, gat, spate si umar, iar experienta a fost peste asteptari inca de la prima vizita. Dupa consult si prima interventie, durerea s-a ameliorat semnificativ.
Am continuat apoi tratamentul recomandat si am observat imbunatatiri reale de la o sedinta la alta.
Personalul este extrem de amabil, prietenos si dedicat. Mi-a placut in mod special faptul ca explica fiecare procedura si iti spun la ce sa te astepti, ceea ce ofera multa incredere si confort.
M-a ajutat cu adevarat si ma bucur ca am ales aceasta clinica.
Enache Andrei profile picture
Enache Andrei
acum 7 luni
Am avut o experiență foarte bună la această clinică. Personalul este extrem de profesionist, atent și dedicat pacienților. Încă de la prima ședință Dl Andrei mi-a explicat clar problema și planul de recuperare, ceea ce mi-a dat multă încredere.
Mirela Alexandru profile picture
Mirela Alexandru
acum 7 luni
Bună dimineața vreau sa spun ca este o clinică foarte bine pregătită din orce punct de vedere am o semi pareza pe partea stânga și vreau sa ii mulțumesc foarte mult doamnei Mirela 85 la suta sunt recuperata și ii mulțumesc foarte mult și anul trecut acceasi problema numai ca a fost pe partea dreapta chiar se vad rezultate o clinică foarte bine pregătită și oferă pacienților ceea ce au nevoie mulțumesc încă o dată pentru tot recomand din tot sufletul clinica KINOMED și pe doamna Mirela vă mulțumesc frumos! 🙏🙏🙏🤗
Dana Maria profile picture
Dana Maria
acum 7 luni
Am frecventat acest centru de kinetoterapie pentru o problemă la spate, iar experiența mea a fost una bună. Încă de la primele ședințe m-am simțit ascultată și îndrumată: personalul este profesionist și disponibil să explice exercițiile și tratamentele recomandate.

Datorită programului personalizat stabilit împreună, mi-am recuperat parțial mobilitatea și simt spatele mai puțin rigid decât înainte. Progresele au fost treptate, dar vizibile, ceea ce mi-a oferit încredere în parcursul de recuperare.

Spațiul este curat și bine organizat, iar programările au fost respectate. Recomand centrul celor care doresc un plan de recuperare adaptat nevoilor lor.
O clinica unde profesionalismul se vede printr-o echipa foarte bine pregatita, atenta si mereu dispusa sa ofere sprijin. Un mare plus este respectarea programarilor, ceea ce face ca fiecare vizita sa decurga fara intarzieri sau timp pierdut.
Ramona Sima profile picture
Ramona Sima
acum 7 luni
Tocmai am incheiat cu succes o serie de 12 sedinte de kinetoterapie la Kinomed. Recomand cu cinci stele aceasta clinica: echipa de kinetoterapeuti este foarte bine pregatita si implicata in procesul pacientilor. Lucreaza cu un numar mic de pacienti pentru a putea acorda fiecaruia atentia necesara si pentru a personaliza procedurile. Principiul "zero durere" este foarte important pentru modul de lucru. Intreaga echipa este foarte deschisa, saritoare, fara sa exagereze. Procesul de programari, inscrieri, preluare a pacientilor este bine organizat. Totul este curat, luminos.
andrei gligor profile picture
andrei gligor
acum 7 luni
Kinomed nu înseamnă doar recuperare medicală. Înseamnă încredere.
După un an în care nu am avut voie să alerg in urma unei operatii de ruptura de menisc intern si extern, am ajuns la ei cu frustrare, teamă și multe semne de întrebare. M-au ajutat nu doar fizic, ci și mental – cu explicații clare, răbdare și un plan adaptat obiectivului meu (revenirea la antrenamente pentru o cursă de 125 km în deșert).
Astăzi sunt din nou pe bandă, iar genunchiul este stabil. Pentru mine asta înseamnă enorm.
Mulțumesc echipei Kinomed pentru profesionalism și pentru faptul că m-au ajutat să-mi reconstruiesc încrederea pas cu pas.
Dezamăgitor. Am plătit 2000 lei pentru un RMN, iar când m-am prezentat la programare, sistemul clinicii nu a putut deschide CD-urile pentru ca medicul să le poată citi. Este inadmisibil ca la o clinică ce pretinde un anumit nivel să pierzi timpul și banii pacientului din cauza unor deficiențe tehnice elementare.

​Din cauza acestei incompetențe tehnice, am ales să plec la Spitalul Monza, unde am găsit adevărați specialiști și o infrastructură medicală de top. Diferența de profesionalism este uriașă. Nu recomand Kinomed celor care au nevoie de siguranță și eficiență pe banii lor

PRECIZARE: Medicul a interpretat citind pozele, pe care inițial nu a vrut sa le vadă. Pe CD s-a văzut altceva mult mai relevant. Dumneavoastră lăsați sa se inteleaga faptul ca " intr-un final, CD -ul s -a deschis. FALS. CD-ul a fost deschis de profesioniștii de la MONZA
Roxana Stoenescu profile picture
Roxana Stoenescu
acum 8 luni
Echipa de nota 10! Nu doar foarte buni profesionisti dar si super simpatici ca persoane ♥️ Sorin si Victor m-au ajutat cand aveam niste dureri ingrozitoare, atat prin terapii cat si prin sfaturi despre cum sa gestionez postura si exercitiile zi de zi.
Ica Voicu profile picture
Ica Voicu
acum 10 luni
Ma bucur tare mult ca am ales Kinomed!
De cum treci pragul clinicii, simti ca ai ajuns, in sfarsit, acolo unde trebuia, de la oameni si atmosfera, la aparatura si tehnici de lucru. Rezultatele au fost evidente , inca de la primele sedinte.
Le multumesc tuturor terapeutilor cu care am venit in contact ! Ii multumesc indeosebi terapeutei Mirela a carei energie si stil de lucru mi s-au potrivit cel mai bine.
Voi reveni aici, cu siguranta!Multumiri Kinomed!
Oana Matei profile picture
Oana Matei
acum 2 ani
Recomand cu incredere!
Antonia Anton profile picture
Antonia Anton
acum 2 ani
Am avut o experiență extraordinară - echipa este extrem de prietenoasă și profesionistă, m-au motivat, încurajat și am avut parte de sprijin constant.
Ședințele de fizioterapie și kinetoterapie sunt foarte bine structurate, am primit răspunsuri la toate întrebările pe care le-am avut. Mulțumesc mult (couldn't have done it without you) Mirela și Sorin, Andreea și Gabriela 🙂
Rares 2011 profile picture
Rares 2011
acum 2 ani
O clinică foarte bună, cu oameni minunați și profesioniști. Deși am avut o problemă medicală, care s-a rezolvat datorită profesionalismului echipei medicale, mi-au dat și o stare de bună dispoziție și plecam cu zâmbetul pe buze (Mirela și Sorin debordează de energie și voie bună). Recomand cu căldură această clinică și am de gând să revin și pentru masaj. Andreea B.🤗
Phlipswitch profile picture
Phlipswitch
acum 2 ani
Minunat! Kinomed a fost cea mai buna alegere!
Serafim Rusu profile picture
Serafim Rusu
acum 2 ani
Anonymous profile picture
Anonymous
acum 2 ani
Recomand pe baza experientei avute in aceasta clinica de recuperare medicala.
Procedurile se fac corespunzator, personalul e amabil, calificat si se implica.
Preturile sunt ok pentru timpii alocati, calitatea serviciului si facilitati.
Aparatele sunt destul de avansate si noi.
Medicul care m a consultat a fost foarte amabil si profesional.
Asta e cea mai buna clinica in cei 15-20 ani de cand fac recuperari.
O atmosfera excelenta in cadrul clinicii! Personalul este empatic, atent la nevoile pacientului si foarte bine pregatit in domeniu. In cadrul sedintelor de kinetoterapie am avut placerea sa lucrez cu Victor si Gabi care mi-au explicat pas cu pas procesul de recuperare si intretinere a problemei in zona lombara pentru care m-am prezentat la clinica.
Recomand cu cea mai mare încredere!!
Madalina Stroia profile picture
Madalina Stroia
acum 2 ani
Recomand clinica Kinomed cu toata increderea. Experienta mea in cadrul clinicii a fost si este de la foarte placuta in sus. De la receptie si pana in sala de recuperare, oamenii sunt minunati si dau dovada de profesionalism. Am ajuns aici deoarece sufeream de diverse dureri musculare de spate si piept si probleme de postura si mobilitate, de la statul la birou zilnic si sedentarism. Dupa 6 luni de lucru constant (kinetofitness, masaj si terapie manuala), ma simt foarte bine, iar cu ajutorul terapeutilor mi-am invatat corpul si modul in care functionez (limitari, sensibilitati). Am invatat exercitii care ma ajuta si imi fac bine, iar pe unele le efectuez si acasa. Multumesc foarte mult pentru rabdare si suport!
Ionut Varia profile picture
Ionut Varia
acum 4 ani
Am ajuns la Kinomed la recomandarea domnului Dr. Mihai Rata in urma unei operatii de reconstructie de ligament incrucisat anterior. Aici am intalnit o echipa de adevarati profesionisti care m-au ajutat in procesul de recuperare. Recuperarea mea a durat 5 luni, timp in care am fost primit de fiecare data cu energie pozitiva si amabilitate. Tot personalul este prietenos si atent, atmosfera este foarte relaxanta.
Vreau sa ii multumesc lui Sebastian pentru efortul depus, pentru seriozitate si pentru recomandarile pe care mi le-a facut dupa ce am terminat programul de recuperare, dar si celolarlati membrii ai echipei cu care am interactionat (Carolina, Andreea, Cristina si Razvan). In cele 5 luni am invatat multe lucruri noi! Multumesc pentru tot! M-am simtit extraordinar la voi! Sunteti o echipa de nota 10.
Rawanne profile picture
Rawanne
acum 4 ani
O clinica in care gasesti atat o energie minunata, cat si servicii de cea mai buna calitate. Experienta mea a fost de nota 10. Daca doresti ca recuperarea medicala sa se imbine cu timpul petrecut intr-un mod placut si relaxant, Kino Med este cea mai buna optiune.
Cristi Juve profile picture
Cristi Juve
acum 4 ani
Nu ai ce sa zici rău despre această clinică! Dar să o luăm cu începutul:La recepție totdeauna ești întâmpinat cu zâmbetul pe Buzești cu o vorbă frumoasă și caldă! Aici primești toate indicațiile și ai răspunsuri imediate și la obiect despre ceea ce urmează sa se întâmple cu tine în cadrul acestei clinici! Personalul de o politețe și un profesionalism perfect. Toate procedurile îți sunt explicate și mai ales îți sunt comunicate și la ce servesc. În cele din urma dar în nici un caz pe ultimul loc, chiar o pot situa pe locul 1,sa vorbim și despre Doamna(Domnișoara) Andra Pintilie, îmi cer scuze dar nu cunosc starea civilă a dânsei, este de departe un profesionist deosebit. Vorbe calde, ascultă cu atenție suferințele pacienților, iar la sfârșit în mod sigur te vei alege cu schema de tratament de care ai nevoie!! Felicitări întregii echipe pentru ceea ce reușiți sa realizați!! Cam așa ar trebui sa arate toate clinicile sau spitalele din țară, dar din păcate nu prea se pot compara!!
Silvia Dumitriu profile picture
Silvia Dumitriu
acum 4 ani
Suferind de cativa ani de probleme de natura ortopedica, am fost nevoita sa apelez la mai multe cabinete de kinetoterapie din Bucuresti iar la recomandarea unor prieteni am aflat si de clinica dvs, KINOMED. Aici, am ramas surprinsa de amabilitatea cu care sunt tratati pacientii, explicatii si sfaturi de urmat primite din partea personalului medical, time management peste asteptari privind programarile. Sunt sigura ca urmatoarele sedinte vor fi programate tot in aceasta clinica.
Numele meu este Claudiu Lazarica, sunt atlet de performanta si campion national al Romaniei la saritura in inaltime(atletism). In vara anului trecut am trecut pragul clinicii KinoMed pentru prima data si am inceput o colaborare frumoasa care continua si e imperios necesara carierei mele sportive. Pe langa multe alte probleme medicale care au ramas in clinica, in iarna, inaintea sezonului competitional am patit o ruptura musculara, care in mod normal ar fi trebuit sa ma tina mult timp pe bara, insa cu ajutorul Alexandrei, in 2 saptamani am fost apt sa revin la antrenament ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, sezonul s-a incheiat cu medalia de aur din poza!
Multumesc KinoMed! 🙂

Review-urile pacienților noștri

Recuperarea medicală este un proces de durată, care necesită un diagnostic corect și aportul unui medic specialist. Dacă ești în căutarea unei clinici care să îți ofere sprijinul de care ai nevoie pentru problemele tale medicale, atunci inspiră-te din experiențele pacienților noștri. Citește despre experiența pacienților KINOMED și programează-te acum în clinică pentru evaluare.

Pentru mai multe review-uri te invităm să mergi pe canalul nostru de youtube.

Întrebări frecvente privind electroterapia

Există contraindicații pentru electroterapie?

Este esențială o consultație medicală efectuată de un medic de Recuperare Medicală pentru a identifica eventualele contraindicații și a preveni complicațiile. Electroterapia nu este indicată în anumite situații, cum ar fi în zonele cu metale implantate, leziuni ale pielii, febră, tromboflebită, tumori sau la pacienții cu stimulator cardiac. De asemenea, există alte condiții care necesită precauție în utilizarea acestei terapii. Consultarea unui medic de Medicină Fizică și Reabilitare/Recuperare Medicală este crucială pentru a stabili procedura terapeutică potrivită, eventualele proceduri asociate pentru rezultate rapide și parametrii adecvați pentru fiecare caz în parte.

Planul de proceduri de electroterapie este stabilit de medicul de Medicină Fizică și Reabilitare în urma unui consult detaliat, care include evaluarea pacientului, stabilirea diagnosticului și identificarea riscurilor sau contraindicațiilor. Acesta poate include tratament medicamentos, kinetoterapie și alte proceduri de fizioterapie. Medicul decide parametrii, locația, durata și frecvența ședințelor. Procedurile sunt efectuate de fizioterapeuți specializați, iar KINOMED colaborează doar cu personal medical experimentat, asigurând tratamente personalizate și sigure. Dacă sunteți interesat un plan de recuperare ce conține proceduri de electroterapie, vă recomandăm să vă informați despre echipa medicală și facilitățile clinicii înainte de programare pentru a beneficia de cele mai bune servicii.

KINOMED este o clinică de recuperare ce oferă tratamente de electroterapie eficiente, fiind dotată cu aparatură medicală modernă și diversificată. Personalul medical, bine instruit în utilizarea echipamentului, este pregătit să ajusteze planul terapeutic pentru a vă îmbunătății starea de sănătate și să identifice eventualele contraindicații și efecte adverse.

În funcție de tipul și numărul procedurilor incluse în planul de recuperare prin electroterapie, durata unei ședințe poate varia între 5-10 minute și 50-60 de minute. Durata ședinței sau numărul de proceduri nu sunt neapărat corelate cu eficiența acestora.

Electroterapia este una dintre metodele eficiente de tratament utilizate în cadrul recuperării medicale. Pentru a obține rezultate remarcabile, este recomandată asocierea acesteia cu alte terapii, cum ar fi tratamentele medicamentoase, kinetoterapia și alte proceduri fizioterapice. Procesul de recuperare presupune un plan personalizat, bazat pe o evaluare amănunțită realizată de un medic de Recuperare Medicală. Pentru un tratament complet, personalizat și sigur, vă invităm să programați o consultație la KINOMED.

Se recomandă să purtați haine confortabile, care pot fi ușor îndepărtate de la nivelul zonei unde va fi aplicată procedura și să evitați utilizarea produselor care ar putea provoca iritații sau leziuni la contactul cu pielea.

Conținut medical revizuit de dr. Mirela Niculae

Sună la 031 405 5222