Tendinopatia și jocul de tenis

Tendinopatia

Tendinopatia este o afectare tendonului unui mușchi secundară unui proces traumatic, inflamator, medicamentos (scăderea transmiterii forței de la mușchi la os), ce este frecvent însoțită de durere, tumefacție, impotență funcțională la nivelul segmentului asociat tendonului afectat.

Frecvent, tendionopatia este asociată cu suprasolicitarea mecanică, traumatică a tendonului afectat.

Managementul terapeutic al acestei afecțiuni este diferit azi, comparativ cu acum 10 ani, când cauza principală era considerată a fi strict de natură inflamatorie. Termenul de tendinită denotă afectarea acută, recentă a tendonului, prin inflamația secundară unui traumatism direct, în timp ce tendinoza este afectarea cronică, recurentă a structurii tendinoase, prin mecanism traumatic repetat, fără vindecarea adecvată în timp.

De asemenea, metodele de tratament folosite în trecut, limitate doar la aplicarea protocolul PRICE, medicamentație anti-inflamatoare, etc nu au dovedit  efecte benefice de lunga durată, rezolvând parțial simptomatologia algică, inflamatorie, dar nu și afecțiunea de bază

Dar ce este Tendinopatia?

Tendinopatia este  asociată cu creșterea în intensitate a durerii la nivelul tendonului afectat, secundară creșterii activității la nivelul unui segment, de natură mecanică. De obicei, durerea este legată de nivelul de încărcare la care sunt supuse tendoanele.

La KINOMED, clinica oficială a Federației Române de Tenis, terapeuții au o vastă experiența în abordarea managementului recuperării tendinopatiilor survenite în urma practicării tenisului, atât de către sportivii de performanță, cât și de către jucătorii amatori.

Prezinți simptomele descrise? Crezi că ai putea suferi de o tendinopatie? Solicită o programare la 031 405 5222!

Care sunt simptomele tendinopatiilor

În cazul unei tendinopatii foarte timpurii, durerea poate fi prezentă la începutul unei activități și apoi să dispară în timpul activității propriu-zise, pentru a reapărea la « răcire », dacă activitatea este prelungită, sau pentru a fi mai severă la încercările ulterioare de a fi activ.

De obicei, pacientul localizează durerea destul de clar, iar această durere de tendoane este descrisă ca fiind ”severă” sau ”ascuțită” în stadiile incipiente și, uneori, ca o ”durere surdă” după ce este prezentă de câteva săptămâni. Pacientul acuză de obicei durere in prima parte a zilei, mai ales la coborârea din pat.

Care sunt cauzele tendinopatiilor

Cauzele cele mai des întâlnite pentru apariția tendinopatiilor sunt date de o lacuna in adaptarea tendoanelor in cauza la stimulii mecanici specifici activității fizice la care sunt expuși.

Examinarea fizică în diagnosticarea tendinopatiilor

Examinarea fizica a tendinopatiilor include verificarea tonusului și forței musculaturii, cu obiectivarea sau nu a atrofiei musculare, a asimetriei, a umflăturilor și a edemului. Atrofia este adesea prezentă în cazul afecțiunilor cronice și este un indiciu important privind durata tendinopatiei. Tumefierea, eritemul și asimetria sunt observate frecvent la examinarea tendoanelor patologice. Testarea amplitudinii de mișcare este adesea limitată pe partea simptomatică.

Examinarea fizică trebuie să includă teste care solicită tendonul pentru a reproduce durerea și alte teste de încărcare care solicită structuri alternative.

În cazul în care persoana în cauza acuză simptome ce cresc în intensitate se recomandă consultul de specialitate la un medic de medicină fizică și de reabilitare sau la un medic ortoped, preferabil cu experiență în tratarea sportivilor de performanță.

Tratamentul tendinopatiei

La KINOMED folosim informațiile date de ultimele studii de specialitate, expertiza profesionala și aparatura de înaltă tehnologie pentru a crea si aplica un protocol de recuperare pentru pacienții cu tendinopatii astfel încât să putem trata corect și eficient astfel încât persoana în cauză să își poată relua activitățile sportive.

Acest capitol al recuperării propuse de specialiștii KinoMed este facilitat de Huber 360 Evolution care ne ajută să solicitam grupe musculare specifice și să eficientizăm protocolul astfel încât pacientul să nu își piardă din capacitatea de efort. Un alt element important este Akuis Sintesi, aflat doar la KINOMED, ce reprezintă un helcometru digital în care terapeutul are posibilitatea să seteze valori specifice exercițiilor necesare, să testeze forța musculara și să folosească feedback-ul dat de echipament pentru a putea facilita și fazele ulterioare ale recuperării medicale.

Recuperarea tendinopatiei printr-un protocol de recuperare specific și sub atenta supervizare a unui medic de recuperare necesită timp (până la 12 săptămâni) și ar trebui luată în calcul înaintea unei variante invazive/ intervenție chirurgicala.

Utilizarea unui tratament operator trebuie discutată cu pacientul după cel puțin trei până la șase luni de tratament de recuperare activ conform protocolului, doar în situația în care rezultatele nu sunt cele așteptate. În plus, pacienții ar trebui să înțeleagă că simptomele pot recidiva atat în abordări conservatoare, cât și în abordări chirurgicale.

În concluzie tendinopatiile sunt foarte des întâlnite în rândul sportivilor de performanță, dar și amatori, dar și foarte periculoase datorită aplicării unor tehnici de recuperare învechite și ineficiente. Mesajul KINOMED pentru pacienții ce suferă de afecțiuni ale tendoanelor este că în cazul în care prezintă simptomele descrise mai sus să acceseze expertiza unor profesioniști cu experiență considerabilă în diagnosticarea și recuperarea sportivilor de performanță și a sportivilor amatori. Este important să nu permită acestei afecțiuni să le afecteze calitatea vieții, iar dacă sunt sportivi de performanță, activitatea sportivă.

Forme de tendinopatie întâlnite la jucătorii de tenis

In cazul sportivilor ce practica tenisul, tendinopatia este foarte răspândita datorita schimbărilor suprafeței de joc, sezonul competițional foarte lung, a suprasolicitării membrului ce susține și folosește racheta de tenis și a meciurilor prelungite.

Tendinopatia în cazul sportivilor reprezintă o leziune comună cauzata de modificări patologice care afectează tendonul, de obicei din cauza suprasolicitării și a stresului cronic excesiv asupra tendonului. Poate fi sau nu asociată cu o ruptură a tendonului. O lipsă de flexibilitate sau un tendon rigid poate crește riscul de ruptură.

Tendinopatia calcifiantă a umărului

O altă formă des întâlnită la jucătorii de tenis este tendinopatia calcifiantă a umărului (cunoscută mai simplu ca „tendinopatie umăr”). Este caracterizată de formarea depozitelor de calciu la nivelul tendoanelor musculaturii grupului de coafa rotatorie, cele mai afectate fiind tendoanele musculaturii ce acoperă fața posterioară a omoplatului – mușchiul supraspinos (tendinopatie supraspinos) și mușchiul infraspinos.

tendinopatia umarului

Cauzele principale ce duc la apariția depunerilor de calciu în tendon:

  • Componenta vasculară – se presupune că un tendon slab vascularizat are ca urmare degenerarea fibrelor acestuia, consecința fiind depozitele de calciu în structura tendonului;
  • Vârsta – o dată cu înaintarea în vârstă procesele metabolice și fiziologice scad, apărând îmbătrânirea țesuturilor și implicit, degradarea;
  • Laxitatea structurilor componente ale articulației scapulo-humerale – slăbirea ligamentelor in principal;
  • Traumatisme – de cele mai multe ori repetate la nivelul umărului;
  • Suprasolicitarea musculaturii ce efectuează mișcările scapulo-humerale;
  • Mișcări repetitive sau poziții fixe prelungite peste unghiul articular de confort;
  • Idiopatice – cauze necunoscute.

Tabloul clinic se caracterizează prin următoarea simptomatologie:

  • Durere cu caracter mecanic localizata la nivelul umărului, mai ales la ridicarea brațului;
  • Inflamație la nivelul structurilor capsulo-ligamentare – în special la nivelul tendonului afectat;
  • Limitarea mobilității la nivelul umărului;
  • Instabilitatea semnificativa a articulației umărului;
  • Rigiditate în timpul mișcărilor – acestea se vor efectua cu efort crescut.

Tratamentul in tendinopatia calcifiantă a umărului

Recuperarea în cazul tendinopatiei poate fi și un tratament chirurgical în cazurile avansate, unde există deficit motor semnificativ, sau nechirurgical – tratamentul fizio-kinetoterapie.

Dacă se efectuează intervenția chirurgicală, tratamentul de recuperare este bazat pe următoarele tipuri de proceduri, protocolul adecvat stabilindu-l medicul de recuperare în urma unei consultații de specialitate:

  • Electroterapie – proceduri ce au ca efect principal antiinflamator si antialgic; electrostimulare;
  • Kinetoterapie pasiva (ARTOMOT) – până la recâștigarea mobilității;
  • Crioterapie (CRYO);

Tratamentul de recuperare fizio-kinetoterapie în cazul tendinopatiei calcifiante de umăr este alcătuit din următoarele proceduri:

  • Crioterapie (CRYO);
  • Electroterapie – în scop antialgic, antiinflamator (curenți interferențiali, curenți diadinamici); electrostimulare (TENS – electrostimularea fibrelor musculare normal inervate);
  • Terapie cu unde mecanice – schockwave (ESWT) – daca NU s-a efectuat intervenția chirurgicala;
  • Sonoterapie – ultrasunet / ultrasonoforeza (US);
  • Terapie manuala;
  • Kinetoterapie;
  • Huber 360, evaluare si program de recuperare.

Tendinopatia achileană

Tendinopatia achileană reprezintă o leziune obișnuită de suprasolicitare ce presupune o serie de modificări patologice care afectează tendonul lui Ahile, zona de inserție retro- calcaneană sau, în anumite cazuri, și fascia plantara.

tendinpatia achileana

Trebuie să facem mențiunea că tendinopatia achileană acoperă o arie mai vastă de cauze și de simptome decât forma cea mai cunoscuta din gamă – tendinita ahileana.

Cauzele principale ce aduc la apariția tendinopatiei achileene

  • suprasolicitare în timpul antrenamentelor sportive – neadaptarea structurilor tendinoase la stimulii la care sunt expuse
  • revenirea la efort după o pauză mai lungă de 2 săptămâni
  • stres cronic excesiv asupra tendonului – aplicarea de forțe excesive la nivelul tendonului
  • creșterea în greutate – creșterea forțelor la care sunt expuse tendoanele
  • vârsta – înaintarea în vârstă încetinește procesele metabolice și fiziologice
  • schimbarea suprafeței – în funcție de densitatea suprafeței pe care se executa activitățile sportive, tendonul achilean reacționează diferit și drept urmare are nevoie de o perioadă de adaptare
  • deviații de ax – în anumite studii persoanele ce prezinta platfus vor exercita forțe non-lineare la nivelul tendonului achilean astfel suprasolicitând matrița celulara a tendonului

Tablou clinic

  • durere cu caracter mecanic localizata la nivelul tendonului achilean sau la inserția calcaneană;
  • rigiditate în timpul mișcărilor – persoanele afectate admit faptul că primii pași după o perioada de repaos total sunt dureroși și tendonul se simte rigid;
  • inflamație la nivelul tendonului – aceasta poate fi reprezentată și de o îngroșare a tendonului afectat;
  • disconfort tranzitoriu la nivelul tendonului – persoanele afectate au în istoric episoade de durere tranzitorie care fluctuează în funcție de activitate și de intensitatea acesteia. Persoanele care suferă de tendinopatie achileană pe o perioada îndelungată pot avea dureri constante.

Tratamentul de recuperare este bazat pe următoarele tipuri de proceduri, protocolul adecvat stabilindu-l însă medicul de recuperare, în urma unei consultații de specialitate:

  • Crioterapie (CRYO);
  • Electroterapie – în scop antialgic, antiinflamator, electrostimularea musculaturii în vederea menținerii tonusului muscular, cu prevenirea instalării atrofiei musculare;
  • Sonoterapie – ultrasunet / ultrasonoforeza (US);
  • Laser terapie (LLLT, HILT);
  • Terapie manuală;
  • Kinetoterapie – reprezentat de un program personalizat de exerciții cu caracter eccentric si izometric
  • Huber 360, evaluare si program de recuperare

Ce trebuie să facem când ne confruntăm cu simptomele tipice tendinopatiilor?

Recomandarea KINOMED: consultați un medic de recuperare medicală. Chiar daca utilizarea de metode „la îndemâna”, cum ar fi masajul, unguentele sau medicamentele antiinflamatorii pot uneori atenua simptomele, ele nu vor trata cauza, ci doar o vor masca  (de multe ori conducând chiar la efecte adverse), ducând astfel la înrăutățirea stării de sănătate sub perdeaua lipsei durerii.

În calitatea noastră de profesioniști – suntem o clinica medicală, ne facem datoria de a informa, de a va ajuta cum să recunoașteți semnele unor posibile afecțiuni. Informațiile nu trebuie însă să conducă decât la înțelegea importanței unei vizite la medicul specialist – singurul mod de a se pune corect un diagnostic și de a se stabili procedurile corecte de tratament.

Programează-te la o consultație medic ortoped pe programari@kinomed.ro și hai să urmezi tratamentul potrivit restabilirii sănătății tale!

Tarifele pentru serviciile de ortopedie și recuperare sunt disponibile aici.

Fa o programare acum!

Surse suplimentare și bibliografie:

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/tendinopathy

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0011502921001905