RECUPERARE PEDIATRICĂ
KINOMED - clinica ta medicală de kinetoterapie pediatrică în București
Kinetoterapia pediatrica ii ajuta pe copii sa-si imbunatateasca abilitatile fizice, forta, flexibilitatea si tiparele de miscare, ajutand la usurarea activitatilor de zi cu zi si la dezvoltarea armonioasa a acestora.
La Kinomed intelegem foarte bine diferentele dintre copii si adulti, tinand seama de toate aspectele dezvoltarii tipice a copiilor si a modului in care aceastea se leaga de sistemele si functiile corpului lor, inca din primele zile de viata.
Primele luni de viata sunt esentiale in dezvoltarea motorie a piticilor. Din acest motiv ne-am propus sa trecem impreuna cu mamicile prin fiecare stadiu al dezvoltarii motorii prin intermediul unor ateliere in care vom include exercitii de stimulare simple si usor de efectuat de catre parinti.
Servicii de recuperare pediatrică
Afecțiuni pentru care este recomandată recuperarea pediatrică
Programări
În condițiile în care sunteți în căutarea unei clinici de recuperare medicală, puteți consulta aici lista completa de prețuri. Vă reamintim că recuperarea presupune un mix de terapii, personalizat în funcție de o anamneza detaliată, efectuată de către un medic de specialitate. În concluzie, pentru un plan complet, personalizat și sigur de tratament de recuparare, vă încurajăm să faceți aici o programare pentru o consultație.
Echipa de medici in recuperare medicala KINOMED
În cadrul KINOMED, clinica specializată în Recuperare medicală, Ortopedie și Neurologie, poti accesa o echipă de medici dedicați și cu experiență vastă în domeniul recuperării medicale, ortopediei și neurologiei.
Alți medici din echipa Kinomed
Contactează-ne pentru o programare
Primul pas pentru o recuperare rapidă și eficientă este să ne contactezi. Rămânem alaturi de pacienții noștri pâna la recuperare completă a funcționalității și a calității vieții.
Cât costă serviciile de recuperare pediatrică?
Preț kinetoterapie pediatrică
| SERVICIU | O SEDINTA | ABONAMENT 10 SEDINTE | ABONAMENT 12 SEDINTE | ABONAMENT 20 SEDINTE |
|---|---|---|---|---|
| Kinetoterapie pediatrica – sedinta individuala (45 min) | 400 RON | x | 3.600 RON | x |
| Terapie Schroth – sedinta individuala (45 min) | 250 RON | 1.800 RON | x | x |
Ce spun pacienții noștri despre recuperare medicală în clinica KINOMED
La KINOMED, feedback-ul pozitiv din partea pacienților este cea mai valoroasă confirmare a eforturilor noastre. Mesajele de mulțumire pe care le primim reflectă angajamentul echipei noastre de a oferi îngrijire medicală personalizată, bazată pe experiența specialiștilor și pe utilizarea tehnologiei moderne.
Fiecare pacient beneficiază de un plan de tratament adaptat nevoilor sale specifice, cu resursele necesare pentru o recuperare rapidă și eficientă. Credem în construirea unei comunități de pacienți care își redobândesc sănătatea și calitatea vieții, pas cu pas, alături de noi.
Am fost consultat de doamna doctor Nicolae, care mi-a explicat foarte clar cauza problemei și mi-a recomandat un plan de recuperare. Am lucrat cu Victor și Mariana, doi terapeuți foarte bine pregătiți și implicați, iar după doar câteva ședințe durerile s-au redus considerabil. Acum am început să revin treptat la antrenamente și diferența se simte.
Un plus și pentru recepție, în special Ana și Alexandra, care au fost mereu amabile și foarte bine organizate.
Recomand cu încredere Clinica KinoMed tuturor celor care au nevoie de recuperare medicală. Se vede că aici lucrează o echipă profesionistă, care pune pacientul pe primul loc.
Am lucrat în mare parte cu Alex și cu Mirela, iar totul a decurs foarte bine. Au explicat fiecare exercițiu, au fost atenți la nevoile mele și au adaptat programul în funcție de evoluția mea, astfel încât m-am simțit în siguranță și am observat progrese.
Mi-a plăcut foarte mult și experiența de la recepție, în special Alexandra, care a fost mereu amabilă, organizată și foarte promptă în tot ce a ținut de programări și comunicare.
Per total, sunt foarte mulțumit de experiență și chiar mă gândesc să continui cu ședințe de KinetoFitness aici, atât pentru întreținere, cât și pentru prevenirea afecțiunilor coloanei vertebrale. O echipă profesionistă și un loc în care revii cu încredere!
Pe parcursul recuperării am lucrat cu mai mulți terapeuți, în funcție de etapa în care mă aflam: Andrei, Mirela, Alex, Constantin, Mariana și Victor. Fiecare a avut o abordare profesionistă, a comunicat excelent și a contribuit la progresul meu.
Un mare plus îl reprezintă și echipa de la recepție. Alexandra și Ana au fost de fiecare dată foarte amabile, organizate și prompte, iar programările au decurs fără probleme.
Întreaga clinică este impecabil întreținută, iar curățenia este exemplară. 👏
Rezultatele tratamentului au fost peste așteptările mele, iar durerile s-au redus semnificativ. Este una dintre puținele clinici unde simți cu adevărat că întregul colectiv lucrează împreună pentru binele pacientului.
Am făcut ședințe de fizioterapie și terapie manuală cu Victor și Andrei și pot spune sincer că în aproximativ două săptămâni durerea mi-a fost luată efectiv ca cu mâna. Se vede clar că terapeuții sunt foarte bine pregătiți și că își dau interesul real pentru fiecare pacient.
Pe lângă partea medicală, am apreciat foarte mult organizarea clinicii, curățenia și profesionalismul întregii echipe. Raportul calitate-preț mi se pare unul foarte bun pentru ceea ce oferă clinica, iar serviciile sunt peste așteptări.
Spor! Țineți-o tot așa!
De-a lungul terapiei, atât Ana cât și Alexandra (fetele din receptie) au fost foarte atente la nevoile mele. Am asistat și la câteva situații în recepție și am observat că au aceeași atitudine promptă, calmă și atentă cu toți pacienții clinicii, ceea ce arată că acesta este pur și simplu felul lor de a fi.
Când vine vorba despre terapeuți, se vede clar că sunt foarte bine pregătiți și profesioniști. Sunt o persoană destul de sceptică, așa că recunosc că am pus multe întrebări la început, însă modul în care mi-au explicat totul și pregătirea lor m-au făcut să capăt încredere în planul de tratament și să îl duc până la capăt.
Astăzi mă simt foarte bine în urma terapiei, simptomele sunt inexistente, iar tocmai din acest motiv am ales să continui ședințele pentru întreținere și prevenție. Sunt de-a dreptul mulțumită de întreaga experiență.
Nota 10, Kinomed!
Pe scurt:
- zâmbete și amabilitate de la intrare (două doamne încântătoare la recepție)
- atitudine și profesionalism (echipa de kinetoterapeuți)
- curățenie (un mediu care este îngrijit cu atenție)
Mulțumesc KINO MED!
Personalul este tanar, foarte bine pregatit, implicat in procesul de tratare si recuperare. Toata lumea este amabila si gata oricand sa ajute si sa raspunda la orice intrebare, incepand de la receptie (Ana), la terapeuti (Mirela, Andrei, Victor, Sorin – ordinea este aleatorie, am lucrat foarte bine cu toti), si pana la dna dr. Haisan.
Mi-a placut ca am lucrat cu toti terapeutii din clinica si consider acest lucru un plus: fiecare are stilul propriu, iar pacientul are intotdeauna de castigat din experienta fiecaruia.
Salile de terapie, echipamentele si accesoriile necesare pentru terapii sunt foarte curate si ingrijite (nu am pretentia ca ma pricep, dar par si moderne). In zona de kineto se lucreaza cu un numar mic de pacienti si se acorda fiecaruia atentia necesara, precum si proceduri personalizate nevoilor fiecarui pacient.
Pentru mine a fost o experienta foarte placuta si a dat rezultate imediat dupa primele zile de terapie. Recomand.
Ii sunt deosebit de recunoscatoare lui Sorin, un profesionist, care a demonstrat nu doar competenat și implicare in procesul de recuperare, ci si o atenție autentica fata de pacientii sai.
Este genul de om care reusese sa transforme recuperarea dintr-un efort supraomenesc intr-o activitate la care vii cu placere.
As dori sa o mentionez si pe Alexandra de la receptie care mereu ne astepta cu zambetul pe buze!
Recomand cu toată increderea aceasta clinica si, in special, colaborarea cu Sorin si Mirela tuturor celor care cauta servicii de kinetoterapie de inalta calitate, intr-un mediu profesionist și primitor !
Am continuat apoi tratamentul recomandat si am observat imbunatatiri reale de la o sedinta la alta.
Personalul este extrem de amabil, prietenos si dedicat. Mi-a placut in mod special faptul ca explica fiecare procedura si iti spun la ce sa te astepti, ceea ce ofera multa incredere si confort.
M-a ajutat cu adevarat si ma bucur ca am ales aceasta clinica.
Datorită programului personalizat stabilit împreună, mi-am recuperat parțial mobilitatea și simt spatele mai puțin rigid decât înainte. Progresele au fost treptate, dar vizibile, ceea ce mi-a oferit încredere în parcursul de recuperare.
Spațiul este curat și bine organizat, iar programările au fost respectate. Recomand centrul celor care doresc un plan de recuperare adaptat nevoilor lor.
După un an în care nu am avut voie să alerg in urma unei operatii de ruptura de menisc intern si extern, am ajuns la ei cu frustrare, teamă și multe semne de întrebare. M-au ajutat nu doar fizic, ci și mental – cu explicații clare, răbdare și un plan adaptat obiectivului meu (revenirea la antrenamente pentru o cursă de 125 km în deșert).
Astăzi sunt din nou pe bandă, iar genunchiul este stabil. Pentru mine asta înseamnă enorm.
Mulțumesc echipei Kinomed pentru profesionalism și pentru faptul că m-au ajutat să-mi reconstruiesc încrederea pas cu pas.
Din cauza acestei incompetențe tehnice, am ales să plec la Spitalul Monza, unde am găsit adevărați specialiști și o infrastructură medicală de top. Diferența de profesionalism este uriașă. Nu recomand Kinomed celor care au nevoie de siguranță și eficiență pe banii lor
PRECIZARE: Medicul a interpretat citind pozele, pe care inițial nu a vrut sa le vadă. Pe CD s-a văzut altceva mult mai relevant. Dumneavoastră lăsați sa se inteleaga faptul ca " intr-un final, CD -ul s -a deschis. FALS. CD-ul a fost deschis de profesioniștii de la MONZA
De cum treci pragul clinicii, simti ca ai ajuns, in sfarsit, acolo unde trebuia, de la oameni si atmosfera, la aparatura si tehnici de lucru. Rezultatele au fost evidente , inca de la primele sedinte.
Le multumesc tuturor terapeutilor cu care am venit in contact ! Ii multumesc indeosebi terapeutei Mirela a carei energie si stil de lucru mi s-au potrivit cel mai bine.
Voi reveni aici, cu siguranta!Multumiri Kinomed!
Ședințele de fizioterapie și kinetoterapie sunt foarte bine structurate, am primit răspunsuri la toate întrebările pe care le-am avut. Mulțumesc mult (couldn't have done it without you) Mirela și Sorin, Andreea și Gabriela 🙂
Procedurile se fac corespunzator, personalul e amabil, calificat si se implica.
Preturile sunt ok pentru timpii alocati, calitatea serviciului si facilitati.
Aparatele sunt destul de avansate si noi.
Medicul care m a consultat a fost foarte amabil si profesional.
Asta e cea mai buna clinica in cei 15-20 ani de cand fac recuperari.
Recomand cu cea mai mare încredere!!
Vreau sa ii multumesc lui Sebastian pentru efortul depus, pentru seriozitate si pentru recomandarile pe care mi le-a facut dupa ce am terminat programul de recuperare, dar si celolarlati membrii ai echipei cu care am interactionat (Carolina, Andreea, Cristina si Razvan). In cele 5 luni am invatat multe lucruri noi! Multumesc pentru tot! M-am simtit extraordinar la voi! Sunteti o echipa de nota 10.
Multumesc KinoMed! 🙂
Review-urile pacienților noștri
Recuperarea medicală este un proces de durată, care necesită un diagnostic corect și aportul unui medic specialist. Dacă ești în căutarea unei clinici care să îți ofere sprijinul de care ai nevoie pentru problemele tale medicale, atunci inspiră-te din experiențele pacienților noștri. Citește despre experiența pacienților KINOMED și programează-te acum în clinică pentru evaluare.
Pentru mai multe review-uri te invităm să mergi pe canalul nostru de youtube.
Întrebări frecvente privind recuperarea medicală pediatrică
Dezvoltarea motorie a sugarului trebuie evaluata personalizat, fiecare copil avand ritmul sau de dezvoltare antropometrica si motorie.
Iata in continuare raspunsurile specialistilor KinoMed la cateva dintre cele mai des intalnire intrebari legate de kinetoterapia pediatrica
Ce este kinetoterapia pediatrică?
Acest capitol al recuperarii medicale implica toti copiii, de la nou-nascut pana la adolescentii de pana la varsta de 18 ani.
Recuperarea pediatrica implica toate sectoarele regasite si in cazul adultilor: neurologie, ortopedie, interventii chirurgicale, afectiuni musculare sau osoase, traumatologie sportiva etc.
In cazul celor mici, atunci cand spunem kinetoterapie, de cele mai multe ori ne referim la un ansamblu de tehnici si metode utilizate cu scopul de a recupera somato-functional si psiho-motor.
In urma recomandarilor medicale bebelusii sunt trimisi catre kinetoterapie pentru a fi stimulati motor si a obtine o dezvoltare motorie armonioasa. Kinetoterapeutul pediatric are datoria de a indruma parintii catre a pozitiona cat mai corect copiii in fiecare stadiu al dezvoltarii motorii, In cazul intarzierilor in dezvoltare, piticii si parinti sunt invatati si indrumati cum sa managerieze aceste situatii.
Exista o varietate de metode prin care un copil este stimulat sa atinga toate etapele dezvoltarii motorii in cel mai corect mod prin kinetoterapie. Aceste metode implica atat partea de manualitate a terapeutului, aparatura, cat si diferite dispozitive medicale specifice care ajuta la urmarirea unui plan de recuperare individualizat.
Kinetoterapeutul pediatru este in stransa colaborare cu medicul specialist (ortoped, neurolog, reumatolog, medic de recuperare, cardiolog, pediatru, medic de familie, psiholog).
Profilaxia si recuperarea putem spune ca sunt doua programe kinetice distincte dar care doresc ca si rezultat final dobandirea independentei motorii indiferent de varsta pacientului.
Programul kinetic de profilaxie se refera la stimularea specifica in functie de varsta pacientului dar si preventia in cazul unei suspiciuni, acesta poate fi aplicat oricarui pacient pediatric, indiferent de varsta si nu necesita o recomandare medicala, ci doar o evaluare kinetica prealabila pentru a stabili obiectivele recuperarii.
Partea de recuperare medicala se poate efectua doar la recomandarea unui medic specialist in urma unui diagnostic.
Pentru a fi siguri ca cei mici patreaza achizitiile dobandite, dupa incheierea recuperarii medicale, putem opta pentru programele kinetice de intretinere.
Ce facem la kinetoterapie în funcție de vârsta piticilor?
Dupa cum o arata si programele de mai sus, tot ce facem este personalizat, tinand seama pana la cel mai mic detaliu de varsta celor mici si de specificitatile corespunzatoare:
- Nou-nascut prematur (nascut pana la 37 de saptamani) – evaluarea motorie are un rol important inca din primele zile de la nastere – este necesar ca parintii sa fie informati in legatura cu dezvoltarea neuromotorie a nou-nascutului;
- Nou-nascut la termen care are un diagnostic medical in scrisoarea medicala de la maternitate;
- Bebelusii din prima luna de viata pana la 12 luni – parintii de cele mai multe ori au nevoie sa fie indrumati in stimularea piticilor pentru a atinge fiecare etapa motorie;
- Copiii mici (1-3 ani) – evaluarea primilor pasi si ghidarea catre un mers independent corect;
- Copiii (3-5 ani) – evaluarea sprijinului pe talpa si a echilibrului sunt elemente importante in dezvoltarea armonioasa;
- Scolarii (6-9 ani) – este important sa urmarim eventualele asimetrii aparute in urma pozitiilor vicioase, sa le prevenim sau sa le corectam in functie de caz;
- Copiii intre 10 si 18 ani – preventia si recuperarea in cazul tulburarilor posturale.
Conținut medical revizuit de dr. Sorin Radulescu






